Protecție împotriva virusurilor

Protecţia împotriva virusurilor este deosebit de importantă în aceste zile. Ce măsuri putem adopta pentru a beneficia de o protecție suplimentară împotriva virusurilor?

Pentru a ne proteja sănătatea în contextul unei pandemii, există două direcţii principale: „din exterior” - prin purtarea măștilor, spălarea și dezinfectarea mâinilor, respectarea distanței sociale și „din interior” - prin susţinerea imunității prin intermediul vaccinurilor sau suplimente care conţin anumite vitamine.

În ceea ce priveşte profilaxia antivirală (protejarea împotriva virusurilor), este posibilă și utilizarea unor metode care oferă protecţie la nivel local – altfel spus, direct la locul de pătrundere al virusurilor, adică la nivelul nasului şi al gurii.

Impactul virusurilor

Nasul și gâtul reprezintă „căi de tranzit” principale pentru ca virusurile (inclusiv coronavirusurile) să pătrundă la nivelul căilor respiratorii superioare, ulterior în celule și în final să se multiplice [1]. Starea fiziologică a membranei mucoase care acoperă nasul și gâtul este de importanță majoră în prevenirea “atacurilor” agenților patogeni, deoarece este prima barieră fizică a organismului și prima linie de apărare a sistemului imunitar. Cu toate acestea, membrana mucoasă ne poate proteja numai atunci când se află într-o stare fiziologică bună.

Ce poate afecta membrana mucoasă? Aerul uscat și supraîncălzit al camerelor în care stăm, fumul, fumatul și chiar utilizarea topică a anumitor medicamente - toate acestea irită și usucă membrana mucoasă a nasului și a gâtului. Acest lucru poate facilita “atacul” virusurilor ...

Protecție imediată

Cum să îmbunătățim rapid starea membranei mucoase și să ne asiguram că aceasta este hidratată suplimentar pentru a ne proteja împotriva infecțiilor? Este suficient să o acoperim cu substanțe care vor forma un strat protector peste aceasta, ceea ce va susține funcţia de barieră naturală a mucoasei nazale și va constitui şi o barieră mecanică împotriva agenților patogeni care pătrund în organism și se multiplică. Studiile clinice au dovedit eficiența unor substanțe care formează un “scut” de protecție împotriva virusurilor atunci când sunt utilizate împreună în cavitatea nazală și bucală. Acestea sunt:

  • Caragenan, o substanţă care se leagă în mod direct de virus, dar nu se leagă de celule, oprind astfel virusurile și prevenind pătrunderea acestora în celule. Astfel, caragenanul perturbă ciclul de viață al virusului într-un stadiu foarte timpuriu datorită mecanismului său fizic de acțiune.
  • Ectoina, care acționează drept agent hidratant și protector pentru mucoasa nazală.
  • Hialuronatul de sodiu, care este un umectant, ajută la reținerea apei, crește vâscozitatea soluției. Datorită proprietăților sale mucoadezive și capacității sale de a reține apa, produsul aderă la membrana mucoasă, ceea ce prelungește durata de menţinere a gelului la nivelul membranelor mucoase.

Toate aceste substanțe se găsesc în noul dispozitiv medical - Bloxivir®, care creează un „scut” pe membrana mucoasă imediat după aplicare, blocând pătrunderrea virusurilor în organism. Bloxivir® este destinat protecției zilnice împotriva infecțiilor virale.

Bloxivir® este destinat oricărei persoane care doreşte să se protejeze în continuare pe sine și / sau pe ceilalți, în situațiile de zi cu zi, împotriva virusurilor și coronavirusurilor care produc răceala comună, gripa și Covid-19.

Bloxivir® poate fi utilizat de adulți și copii cu vârsta peste un an.

 

Bibliografie:

[1] 1 https://eu.usatoday.com/in-depth/news/2020/03/13/what-coronavirus-does-body-covid-19-infection-process-symptoms/5009057002/

[2] Tzianabos A.O.: Polysaccharide Immunomodulators as Therapeutic Agents: Structural Aspects and Biologic Function. Clin. Microbiol. Rev. 13, pp. 523-533, 2000.

[3] Savita R.K, Sandhya S.D.: Polysaccharides as immunomodulators. Indian Drugs. 38, pp. 341-346, 2001.

Alte articole